Cluj...

Iata ca am revenit again pe plaiurile blogului....

De data aceasta, cu intamplari din Cluj, caci am avut oportunitatea sa ajung pe la ardeleni. Intamplari placute si amuzante, ce-i drept, in special in ceea ce ma priveste pe mine.

Dupa ce am mers 9 ore cu trenul in compania celor 3 muschetari ( Oana, Dyna si Mihai) , am constatat ca in Cluj este ceva gen Polul Nord, ca si la mine acasa, de altfel.

Ratuc-ul este mai zgomotos si mai uratel ca Ratb-ul din Bucuresti, insa diferenta consta in faptul ca toata lumea composteza biletele aici.

Fiecare dintre noi avea un scop aici. Dyna, sa-si revada prietenii, Mihai, meciul Cfr Cluj-RAPID, iar eu cu Oana, sa cunoastem o parte din Ardeal, si, daca tot s-a ivit ocazia, sa mergem la meci, care ne ajuta la niste teme pentru facultate.

Prietenii Dynei s-au dovedit niste dragutzi, ne-au aratat imprejurimile, s-au plimbat cu noi, desi afara era ff frig. Tin sa precizez ca oameni mai calmi ca in Cluj NU am intalnit!

Prima data, am mers la Casa Vikingilor, in campusul studentesc, un campus in care am avut impresia ca sunt la Manastirea Sihastria.

Infiorator noaptea!

Desi mi-au placut foarte mult micii la metru de acolo ( si nu era necesar sa ma trezeasca Mi-hai la 2 noaptea cu intrebari despre cat de buni erau micii), Dyna a facut o faza blonda ( despre care ne interzice sa vorbim) si nu ne-am mai putut intoarce.

Am vizitat muzeul Farmacia, unde am aflat ca bilele anale ale castorului si inca o chestie de la ceva( nu am retinut numele), erau folosite in Antichitate pentru a trata depresia si isteria.

Ghidul era ciudat rau, mai avea putin si ne dadea afara, pentru ca se apropia ora inchiderii. Oricum, interesant muzeu. Dupa asta, ne-am dus la o catedrala catolica, unde se tinea o slujba si am reusit sa facem si poze, fara sa ne dea nimeni afara.

Clujul este un oras foarte curat, asta se putea vedea si la Universitatea Babes Bolyai. ( ms Florin)

Nimic nu se poate compara cu fazele blonde de la meci. Inghetata fiind, ne-am dus la meci, asa cum ne-o fost vorba. Numai ca, o inceput sa ninga si sa ne ninga. Cum nu aveam nimic pe cap ( sau in cap), niste ardeleni ne-au oferit niste ziare. Eu am pus unul din ele pe cap, in forma de palarie. Amuzant este ca s-a udat si s-a rupt la jumatate, iar imaginea era demna de Camera de Ras.

Anyway, acestora din urma li s-a facut mila si ne-a oferit o umbrela destul de mare!

Ochelarii de vedere nu ii aveam la mine, asa ca nu vedeam mare lucru la distanta. Dupa trei oportunitati ale Clujului, care erau in partea cealalta a stadionului, am crezut ca au dat gol si l-am intrebat pe Mihai. Bineinteles ca erau pe jos de ras, rezultatul final fiind 0-0….hio, hio, hio!!!

Injuraturile clujenilor sunt cele mai inofensive pe care le-am auzit vreodata…ceva gen „ Pereira, mira-m-as de cine te-o adus!” sau „No bine, porcule” !

Aaaaaa…si am stat in tribuna cu Cfr Cluj, desi Mihai era rapidist convins! Vorba Dynei- tradatorul!

Am mers si la bowling…cu o bila mai mare decat mine, am reusit sa nu ies pe ultimul loc..Not funny! Ma simteam ca motanul incaltat, cu chestiile acelea f mari in picioare, dar a fost o experienta foarte tare.

Inainte de plecare, am urcat la Cetatuia, un loc superb, de unde se vede tot orasul! Chiar a meritat sa parcurgem un numar semnificant de scari pentru a ne bucura de o asemena priveliste.

In ciuda faptului ca era sa intru in hipotermie, am reusit perfomanta de a merge pe jos in cateva zile, cat nu am mers tot anul..

La intoarcere, am fost doar 3. Dupa o alta faza blonda, in care nu am verificat numarul legitimatiilor de pe bilete, si am luat biletul Dynei, a venit nasul si ne-a speriat!

Mihai cu Oana au dormit in alt compartiment, eu am ramas in cel cu bagaje, iar timp de cinci ore am vorbit cu un student la medicina, care era marocan. Foarte inteligent si dragut baiatul! Am ramas placut surprinsa ca am reusit sa conversez in engleza atata timp cu acesta si sa aflu multe lucruri despre traditiile lor!

Restul amanuntelor nu mi le mai amintesc,si daca mi le-as aminti, probabil as plictisi auditoriul.

See you soon!

cascada - another you
Asculta mai multe audio Muzica »

IMPRESII BUCUREŞTI....

Hmmm…de când nu am mai scris..nu stiu cu ce sa încep.Păi..faptul că am supravieţuit primului semestru cred că este un bun început. Facultatea nu este nici pe departe atât de
“periculoasă “ pe cât auzizem de prin vecini. De aici rezultă verificarea informaţiei din 3 surse. Stresiunea nu este atât de grea, excepţie face ultimul examen, la care trebuie să recunosc că mă gândesc adesea la renumita replică “sesiunea trece, studenţii rămân”.
Deşi nu am avut eu timp să explorez teritoriul,am avut ocazia să întâlnesc diverse specimene, care mai de care mai amuzante. De la oameni care fac pe copiloţii în autobuz şi vorbesc timp de 5 ore despre comunism şi cei 7 ani de acasă, la psihopaţi care m-au urmărit prin curtea Carefour, femei isterice care îşi luau aşa numitul “ căţeluş” de companie, adică un adevărat cal ,în RATB şi “gâdilea” diverşi călători, la vânzători de ziare, care m-au invitat la cafea, vecini de palier, alias flocoşenii (cine ştie cunoaşte), profesori ciudaţi, de care are toată lumea parte, secretare ţâfnoase, care îţi dau cupoanele de călatorie în ultima săptămână a semestrului şi nu în ultimul rând, operatori de la televiziune, misogini şi certaţi cu viaţa.
Acum o să dezvolt puţin cele amintite mai sus. Specimenului care ne-a terorizat în timp ce mergeam la Bucureşti nu am putut rezista să nu îi dau o replică, şi anume faptul că nu pot avea toţi copiii cei 7 ani de acasă, pentru că mulţi au fost duşi la şcoală de la 6 sau 8 ani, aşa că au cei 6 sau cei 8 ani. În privinţa operatorului, o să încep prin faptul că oamenii care lucrează în TVR sunt oameni ok, cel puţin cei pe care am avut eu ocazia să îi cunosc. O prietenă din anul 2, de la aceeaşi facultate lucrează în TVR de câţiva ani, şi m-a chemat la câteva emisiuni, pentru că i-am spus că sunt oarecum interesată de acest domeniu şi eram foarte curioasă sa văd cum este într-un studio, cum se filmează şi ce se ascunde în spatele televizorului. Am participat la 2 dezbateri în cadrul acelei emisiuni şi în ciuda faptului că a fost destul de obositor, a fost o experienţă plăcută.
La câteva zile dupa asta, prietena mea m-a chemat la o filmare, un clip în care eu trebuia să o îmbrăţiţez pe ea şi să îi arăt cât de mult mă bucur că o vad. Numai că, în drum spre locul în care avea loc scenariul respectiv, am mers cu maşina TVR, în care am avut ocazia să văd cum gândeşte omul din spatele camerei de filmat. Acesta jignea femeile de la volan, ceea ce mi s-a părut foarte urât. Deşi sunt un şofer dezastru, nu sunt de acord cu teorema acestuia, că toate femeile sunt un dezastru la volan. Există bărbaţi care conduc mult mai rău decât multe femei.. Nu m-am putut abţine şi am comentat, bineînţeles. Rău am făcut, pentru că asta nu a mai tăcut până am ajuns la destinaţie.Tipul de langă mine comunica cu mine prin intermediul telefonului.Îmi scria pe telefon că nu trebuia sa zic nimic, că fiinţa asta aşa este. După ce a încercat el să mai îndrepte situaţia , circul acela de om, a început să vorbească de maşină, ca de o formă umanoidă…maşina toarce, spiritual maşinii..etc. Abia ne abţineam să nu izbucnim în râs. După ce am coborât, am putut să ne dezlănţuim în voie…mai ales, după ce i-am povestit şi prietenei noastre.Acestea au fost doar câteva din fenomenele care mi s-au întipărit profund în memorie. Experienţele plăcute sunt undeva ascunse în “negura întunericului”, pentru a fi mai preţioase later.Va urma…


"Zece" - Florin Chilian
Asculta mai multe audio Muzica »